Intunericul din mine

De ce oare ma simt asa de singur? De ce oare simt de parca ceva nu mai este la locul lui?
Nu ma simt singur pe plan sociabil, dar ma simt singur pe planul sentimental. ceva sa rupt in mine, ceva a murit, sa ars pe focul pasiuni si al iubiri, flacara lumanari sa stins si eu acuma simt in mine un gol care nimeni nu mai poate sa-l umple oricat ar incerca ei, prietenii mei sa ma ajute nu reusesc, din cauza ca aceasta este calea mea pe care trebuie sa merg, fizic sunt bine, dar in interior o gaura a patraun, un intuneric de mult uitat s-a intros, gheata si piatra se trasforma cele 2 entitati din mine, nimeni nu mai poate sa faca nimica, au facut multi destule dar in zadar, eu tot asa sunt si asa o sa raman , uitat, parasit si singur pe aceasta lume plina de intuneric. Nu am nevoie de nimeni langa mine sa ma vindece pentru ca nu reuseste, raniile sunt adanci si cicatricele marii, acesata imi este meirea sa fiu singur pe acest pamant uitat de muritor, trecand pe langa tine fara sa schiteze nimica, oameni indiferenti vazandu-si de treaba, fara sa se uite in jur pe cine ranesc. Nu plangeti pentru mine ca n-o sa mai fiu, bucurati-va ca ati cunosc un om bun. Asa ca va zic un ramas bun din particica aceea mica care a ramas acolo undeva in intuneric si care cat de curand o sa fie si ea inghitita de intuneric care o cuprinde....