Dans astral

Eram un deșert, un suflet singur și pustiu,

În confortul meu, un vid ce părea mereu viu,

Dar tu ai venit și din umbră m-ai scos,

Lăsând pe sufletul meu un semn luminos.

Ești soarele meu, iar eu luna ce te-a găsit,

Într-un dans astral, pe un cer nesfârșit.

Nu suntem iubiți, e ceva mult mai sublim,

Îți dăruiesc cheia inimii mele, în acest rit lin.

Ochii tăi căprui sunt oglinzi către-o lume ascunsă,

O poartă spre inima ta, de mistere pătrunsă;

Porțile le deschizi, îmi aduci doar siguranță,

Cu tine simt pacea, îmi ești singura speranță.

Dacă aș îndrăzni să-ți fur un sărut, prin văpaie,

Aș trece prin iad, simțind raiul că-mi stă în bătaie,

Căci în clipa aceea, atingând buzele tale,

Am ajuns deja în rai, călătorind pe a fericirii cale.

Nu suntem străini, nici prieteni, nici iubiți,

Ci doi astri pe cer, în tăcere uniți;

E o conexiune astrală, un dans nesfârșit,

Tu ești soarele meu, iar eu luna ce te-a găsit.

 Ochii tăi, lumina mea

Am cunoscut o fată mică, un suflet fin și rar,

Pierdut prin lumea asta mare, ca un mărgăritar;

Iar ochii ei căprui, adânci și plini de mister,

Oglindesc lumina soarelui, furată parcă din cer.

Ești soarele ce-mi luminează noaptea când mă ții de mână,

Prin atingerea ta, energia ta în mine curge, plină;

Îți dăruiesc cheia, ca porțile inimii mele să le poți deschide,

Iar luna mea, prin tine, în sfârșit, își găsește lumina.

Ești tot ce am mai drag, ești visul ce-a prins viață,

În ochii tăi, iubirea, ca un răsărit mă-nvață;

Aș vrea să-ți fur un sărut, să-ți simt inima aproape,

Dar stau la granița dorinței, între teamă și șoapte.

Tu ești astrul cald ce-mi umple sufletul cu vrajă,

Iar eu, luna umbrită, mă las de tine purtat;

Îți las inima-n grijă, ca pe-o tainică strajă,

Cel mai frumos dar, în palmele tale, pe veci ancorat.