A mai trecut un an cu bune , cu rele, cu bucurii , cu tristeții. Unii spun ca sunt tânăr, la vârstă care am implinit-o , dar eu mă și!t bătrân din cauza ca am văzut multe și am trăit multe, tinerii de vârstă mea încă se distrează, sunt fericiții-t , dar eu am vârstă lor , dar nu mai aceea bucurie, fericire, care o aveam o dată de mult, totul este rutina, monoton, totul este alb sau negru în viață mea, inimă nu îmi mai zice nimica, cum imi zicea înainte, doar mintea și instinctele mele omenești mă îndruma spre calea care am luat-o. Aceea cale a izolării și a singurătății, aceea cale prin care sunt indiferent dacă rănesc sau nu pe cineva, sunt indiferent dacă mâine trăiesc dau mor, sunt indiferent de lumea care mă înconjoară. Pentru ca așa am fost din totdeauna, un om singur, care observa și studiază ce este în jurul lui și si-a dat seama ca nu are pentru ce lupta, trec zilele, liniile, anii peste el doar clupând din ochii aceea albăstrii neimbatraniti și blânzi văzând cum lumea se scbhimba în jurul lui. Nu mai contează pentru el familia, prietenii, cunoștințele, el vrea da fie singur și sa-si trăiască viață așa cum o face el singur și solitar , undeva intr--o cabaniță înconjurat de pădurea bătrână care îi știe povestiile. Și la sfârșit de viață și fie unu cu natură purtat de vânt peste munții și ape. Asta este viață care o am și care o s-o am, asta este viață lupul cu ochii albăstrii, asta este viață omului singuratic, asta este viață omul care a fost și care este, asta este viață mea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu