Ochii tăi, lumina mea

Am cunoscut o fată mică, un suflet fin și rar,

Pierdut prin lumea asta mare, ca un mărgăritar;

Iar ochii ei căprui, adânci și plini de mister,

Oglindesc lumina soarelui, furată parcă din cer.

Ești soarele ce-mi luminează noaptea când mă ții de mână,

Prin atingerea ta, energia ta în mine curge, plină;

Îți dăruiesc cheia, ca porțile inimii mele să le poți deschide,

Iar luna mea, prin tine, în sfârșit, își găsește lumina.

Ești tot ce am mai drag, ești visul ce-a prins viață,

În ochii tăi, iubirea, ca un răsărit mă-nvață;

Aș vrea să-ți fur un sărut, să-ți simt inima aproape,

Dar stau la granița dorinței, între teamă și șoapte.

Tu ești astrul cald ce-mi umple sufletul cu vrajă,

Iar eu, luna umbrită, mă las de tine purtat;

Îți las inima-n grijă, ca pe-o tainică strajă,

Cel mai frumos dar, în palmele tale, pe veci ancorat.