Nu mai am nici un gand, nu mai am nici o speranta, nu mai am nici o lacrima in suflet. Am ramas o stanca, care valurile se zdrobesc si nici n-o clatina. Sunt o ploia acida, care te arde pe corpul fin. Nu mai sunt eu, nu mai esti tu, ne-am indepartat unu de altu, de parca nici nu ne-am cunoscut vreodata. Sunt intrebari de spus si raspunsuri care n-o sa aiba raspunsuri:
Chiar asta vrem sa facem?
Chiar asta am devenit?
Nu mai putem sa vorbim?
Nu mai putem sa ne vedem ochii in ochii?
Oare am devenit de ce nea fost frica?
Eu raspunsurile nu le stiu sigur, dar tu le stii sigur. Atat am putu spune, restu tu poti spune daca vrei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu